Președintele Traian Băsescu l-a atacat dur joi pe premierul Victor Ponta, acuzându-l în mai multe rânduri de corupție, minciună și iresponsabilitate, în contextul accizei suplimentare la carburanți, a înființării comisiilor de anchetă pe creditul și terenurile Ioanei Băsescu, dar și a numeroaselor acte normative în spatele cărora „se ascunde”, folosind Parlamentul „pe post de măciucă politică”
„Victor Ponta mai are niște furii și încearcă să își ascundă propria corupție sub aceste acuzații gratuite, Victor Ponta este un prim-ministru corupt profund, care încearcă să își ascundă hoția sub acte normative. Victor Ponta a încercat să ascundă cei 400 de milioane de dolari ai Rompetrol, ascunzându-se sub o lege care a fost declarată neconstituțională, este corupt pentru că a vrut să își ascundă sub o lege Roșia Montană. Victor Ponta este corupt pentru că a luat 200 de hectare pământ de la Academia Sisești și a dat-o la Insula Mare a Brăilei. Victor Ponta este profund corupt pentru că încearcă și îi facilitează lui Ghiță foarte multe contracte cu statul”, a declarat Băsescu, la Cotroceni.
Totodată, șeful statului a insistat că majorarea accizei la carburanți are drespt scop satisfacerea clientelei USL în campania electorală.
„Guvernul nu are nicio obligație asumată să introducă această acciză, e disperat pentru a dirija bani la Ministerul lui Dragnea pentru europarlamentare și prezidențiale. Acesta este motivul real pentru care Ponta și Dragnea vor s-o introducă, îmi pare rău că liberalii intră în acest joc. Și slăbiciunile se plătesc, nu doar hoția (…) Ponta pune mai presus interesul personal decât cel național. Este cel mai înalt nivel de corupție și ilegalitate pe care l-am văzut la un premier”, a mai spus președintele.
Gândul a transmis LIVE TEXT cele mai importante declarații ale președintelui:
Despre Republica Moldova
– Aș începe exprimând mulțumiri Curții Constituționale a Republicii Moldova și inițiatorilor demersului, cei care au înaintat Curții un demers prin care au solicitat punerea realităților constituționale din articolul 94, din articolul 13 din Constituția Republicii Moldova.
– Este un act de dreptate față de istoria cetățenilor moldoveni, față de cei din republica Moldova care se simt români.
– Implicațiile sunt extraordinar de profunde, ele intră în vigoare imediat, odată cu hotărârea Curții. Se pune capăt încercării de mistificare a unor adevăruri culturale și istorice din Republica Moldova. Sper ca toate statele să ia notă rapid de această hotărâre.
– Vă mărturisesc că este una dintre cele mai mari bucurii pe care le-am avut în ultimii ani.
– Toate documentele noastre în raport cu Moldova vor fi încheiate în două exemplare originale, în limba română
– Mă întreb ce vor face toți acești falși intelectuali care jigneau cetățenii
– Propaganda USL. Bugetul nu este sosit, nu este în regim de urgență, deci ar putea să sosească luni, 9 decembrie la Președinție.
– Am timp să consult bugetul de stat până pe 29 decembrie.
– Voi promulga imediat bugetul asigurărilor sociale, nu am ce să-i reproșez. Primul ministru poate să stea liniștit.
Despre comisiile de anchetă
– Domnul premier Ponta și cei cu care s-a înțeles, cu tata-socru, cu toată trupa, gândesc că pot utiliza comisiile de la Senat și a camerelor reunite care să ancheteze cum a luat fiica mea creditul și cum și-a cumpărat terenurile, ei cred că mă pot impresiona. Aș vrea să le readuc în memorie faptul că eu rezist șantajului de cea mai joasă speță a trustului domnului Voiculescu de opt ani, trust dublat o bucată de vreme de Realitatea, iar acum de televiziunea lui Ghiță, denigratori fără rezerve. Amândoi fac ce știu prin educație, și turnătorul Voiculescu și deputatul Ghiță.
– Îi recomand premierului să mai înființetze vreo două-trei comisii tot pentru Ioana Băsescu. Voi fi solidar cu fiica mea. Acest șef de guvern, de partid, de alianță, a ajuns să folosească Parlamentul pe post de măciucă politică într-o bătălie pe care nu are cum s-o câștige.
– Știu cum va decurge ancheta, se vor duce prin sate, se va derula toată drama despre care eu nu știu, și cum vor trimite ei la Parchet. Le urez succes, mai bine făceau o plângere direct la Parchet. Dar ei atâta pot, asta știu să facă, înscenări.
– Ca să se bată cu mine, Ponta o cheamă pe fii-mea. Nicio deosebire între cum gândește Voronin și cum gândește Ponta.
– Recomand oricui are posibilitatea să cumpere pământ s-o facă, nu este un lucru rău. Nu mă tem că vor veni străinii, pentru că străinii vor pleca cu recolta, nu cu pământul.
-Victor Ponta mai are niște furii și vrea să-și ascundă propria corupție prin aceste acuzații gratuite pe care mi le-aduce. E un premier profund care încearcă să-și ascundă hoția prin acte normative. A vrut să-și ascundă aranjamentele pentru Roșia Montană printr-o lege.
– Șmecherii nu cumpără pământ, ci iau în arendă de la stat.
– Este profund corupt pentru că încearcă și-l sprijină lui Ghiță foarte multe contracte.
– Are o carență atât de ridicată a actelor de corupție. Nu cred că va merge foarte mult.
Despre acciza la combustibil
– Victor Ponta a crezut că se va ascunde sub scrisoarea transmisă și aprobată de FMI. Vrea să-și ascundă furtul pentru partid acoperit de semnătura mea către fond. De aceea nu am semnat mandatul pe memorandmulul pentru fond, alături de efectul pe economie: creșteri de prețuri, afectarea celor mai săraci și transportatorii, IMM-urile etc.
– Ei erau convinși că voi semna memorandumul. Atât de ticăloasă le era gândirea, că forțează președintele să semneze, iar eu le spun să înceteze cu minciuna. Nu au nicio obligație să introducă această acciză. Guvernul nu are nicio obligație asumată să introducă această acciză, e disperat pentru a dirija bani la Ministerul lui Dragnea pentru europarlamentare și prezidențiale. Acesta este motivul real pentru care Ponta și Dragnea vor s-o introducă, îmi pare rău că liberalii intră în acest joc. Și slăbiciunile se plătesc, nu doar hoția.
– Mă uitam la trucurile pe care le prezintă. O înșelătorie pe care o practică pe piață de oameni care au impresia că sunt respectați. Prețul benzinei și motorinei este influențat de prețul țițeiului, e adevărat doar pe o bucățică. Ni se vând de niște ageamiști. Se încearcă păcălirea oamenilor pentru a obține bani de campanie, acest lucru a pus capac la toate actele de corupție pe care Ponta a încercat să le ascundă, acesta este furt de la populație. Nu este nevoie de această acciză pentru a închide bugetul. Dacă scoți banii electorali de la Ministerul Dezvoltării Regionale, nu ai nevoie de această acciză suplimentară.
– Ultima variantă este să le dea derogări producătorilor de motorină să nu mai facă investiții în instalațiile din rafinării. Nu cred că vreun producător va accepta așa ceva. Dar tu, ca premier, să spui, dragi producători, otrăviți românii că merge, pentru că eu am nevoie de bani pentru campanie, mi se pare aberant și lipsit de orice fel de responsabilitate. Ponta pune mai presus interesul personal decât cel național. Este cel mai înalt nivel de corupție și ilegalitate pe care l-am văzut la un premier.
Despre proiectul de autostrăzi al USL
– Lipsă de respect pentru populație, dar și pentru interesele României, mai mare decât asta nu am văzut. Nu poți să furi când doar desenezi. România se poate lega de Europa și de țările din jurul ei prin cele trei coridoare. Este o iresponsabilitate. Dacă Ponta va persista să prezinte acest proiect, nu-i voi da niciun sprijin la Bruxelles să fie aprobat.
– E o gândire de politruc, care nu înțelege nici mersul cu mașina, deși e co-pilot.
– Sunt oameni care nu gândesc tare mult, au un nivel de iresponsabilitate extraordinar. Mă îngrijorează acest lucru. Cum Dumnezeu să nu-ți dai seama că pierzi și calitatea de tranzit de țară dacă nu rezolvi Valea Oltului?
– Vreau să cred că a fost doar o chestiune propagandistică, acciza nu e destinată autostrăzilor, ci furtului pentru baronii locali. Economia trebuie lăsată, nu trebuie să-i mai punem un element de presiune.
– Nu am putut să înfrâng voința coaliției la creșterea TVA-ului cu 5 procente. Nu am fost de acord. Sunt împotriva creșterii fiscale pe timp de criză. Nici cu marea prevedere cu stâlpul, dar e mai bună că e o extindere a bazei de impozitare. Dar și asta afectează prețul carburanților. Deci vor veni două elemente de creștere. Estimez că la o rafinărie taxa pe stâlp va avea și ea un 10-15 bani în plus, iar acciza se va adauga la cel 50%, adică diverse taxe la litrul de combustibil. În total vor fi peste 65 de bani care se adaugă, soluția pe care o negociază Ponta, să ne otrăvim cu toți mai mult, mi se pare cel mai odios act de corupție pe care l-am văzut la un Guvern.
– Categoric voi aștepta cele zece zile pentru a promulga legea referendumului, după decizia CCR. Pe 14 seară expiră termenul, la Cabinet la mine a intrat la 5 dimineața. Pe 14 noaptea voi promulga legea.
– Sincer, nu îmi reoproșez nimic. Ioana Băsescu nu a furat pământ, nu a luat în arendă de la ADS, nu are datorii la bancă, a făcut un lucru cinstit. Spre deosebire de alții care iau cu japca, ca patronul de la Intact. Ioana a fost un om cinstit.